L-am întâlnit pe Domnul meu

L-am întâlnit pe Domnul meu

În gând, în dimineta Învierii

Si timpul petrecut cu El

Nicicând nu îl voi da uitării.



Simteam în jur o blândă adiere

Măretul soare era răsărit

Se auzea un tril de păsărele

Si L-am văzut si-am fost înmărmurit.



Venea cu pasi domoli spre mine

Făcându-mi semn să merg si eu

Si m-am apropiat de Dânsul

Si am stiut că-İ Fiu de Dumnezeu.



Privirea-İ dulce , penetrantă

M-a cucerit si m-a asigurat

Că n-a fost în zadar crucificarea

Nici sângele divin vărsat.



M-a mângâiat duios pe frunte

Si mi-a zâmbit, apoi mi-a zis:

“Doar cine crede-n Înviere

Va fi cu Mine-n Paradis.”



Când am văzut în palme semne

Am tresărit, m-am întristat

Si-al meu păcat sporise chinul

Când cuie-n palme i-au intrat.



Mă asteptam să-mi dea repros

Dar nu mi-a dat! Ci mi-a soptit

Că planul conceput de Tatăl

Cerea să fie răstignit.



Si-am înteles atunci mai bine

De ce un bob de grâu sădit

Prin moarte lentă va produce

Un rod de hrană – însutit.



Apoi s-a dus. Erau si altii

Ce asteptau să fie-atinsi

De-a Lui privire dulce, caldă

Să poat-apoi fi neînvinsi.



Da! L-am văzut lângă mormântul

Unde fusese îngropat

Si port cu mine mărturia:

Hristos din morti a înviat!



Nicicând nu voi uita-ntâlnirea

Ce am avut-o doar în gând

În dimineata Învierii

Cu Cel ce mi-e Păstorul blând.



Si pot să spun: e viu în mine

Mi-e Prieten si mi-e Împărat

Doar pulbere-n neant as fi

Dacă din morti n-ar fi-nviat.



George Cornici